Cind ziua se contopeste cu noapte, atunci inimile urzesc impotriva noastra. Prin cerul purpuriu se prevede o noapte a suferintelor. De ce? Pentru ca nu stim sa acceptam soarta tavalita prin haosul prejudiciilor si zidita de sentimente care nu stim daca ar conta pentru cineva. Noaptea ies la suprafata divese scenarii ambigue, obscure, infiripate in mintile noastre mult prea haine. Si nu mi-as dori nimic altceva decit sa-mi fie intelese sentimentele atit de confuze chiar si pentru mine. Ma intreb ce urmeaza? Sa astept, sa capitulez in fata inocentelor mele sentimente sau sa le las sa pluteasca asemenea unei pene pe valurile unui riu dornic de viata. Da, m-am resemnat cu toate, dar acum as lua inima si as trimite-o intr-un tinut departat. Sa nu ma nelinisteasca. Ar fi prea naiv sa cred ca pot face asta. Nu-mi ramine decit sa cred ca echilibrul din sufletul meu golit de societatea-vampir din zilele noastre(plina de fatarnicie si falsitate) se va restabili odata cu o noua treapta, in care viata imi pregateste un test. Orict de complicat n-ar fi, stiu bine ca-l voi sutine. Si nu pentru ca sunt optimista, dar pentru ca am invatat sa lupt pina cind voi fi lipsita de vlaga- atita timp cit in viitorul apropiat se iveste o noua sansa- cea de a trai. In splendoarea diminetii astept sa fiu trezita de Soarele ce ma alinta si-mi da noi puteri. Da, aleg sa lupt pentru ceea ce-mi doresc si nu vreau decit viata sa capete un avint si mai mare spre culmile unui inceput bun de viata.
